Comisia Europeană propune simplificări pentru perioada dintre 2014 şi 2020

În vederea simplificării accesului la finanţare în următoarea perioadă de programare financiară, CE propune peste 120 de modificări, printre care amintim:

  • O mai bună coordonare între Comisie și auditorii la nivel național, astfel încât proiectele cu o valoare mai mică de 100.000 de euro să fie auditate o singură data, iar cele cu o valoare mai mare de 100.000 de euro a€“ o singură data pe an;
  • Eliminarea obligației că beneficiarii să păstreze documentele de transport ale participanților la evenimentele de promovare și instruire desfășurate în cadrul proiectelor finanțate din FSE și introducerea utilizării sumelor forfetare pentru justificarea cheltuielilor de transport; astfel, beneficiarii se vor putea concentra exclusiv asupra calității și rezultatelor proiectului;
  • Reducerea perioadei de obținere a unui grant pentru cercetare de la 350 de zile cât este în prezent (perioadă medie calculată de CE) la 100 de zile;
  • Accesarea mai puțin birocratică a finanțărilor provenite din FEDR și FSE pentru instituții care au nevoie de granturi din ambele fonduri pentru a implementa o idee de proiect. Comisia a dat în acest sens exemplul unei școli cu profil vocațional care a fost nevoită să depună două aplicații pentru finanțarea unui program nou de training: una pentru achiziționarea echipamentelor necesare (din FEDR) și una pentru dezvoltarea curriculei (din FSE);
  • Reducerea perioadei obligatorii de păstrare a documentelor aferente proiectelor co-finanțate prin fonduri UE de la 10-15 ani la 5 ani.

Comisia își propune adoptarea propunerilor până la sfârșitul anului 2013 și implementarea lor începând cu 1 ianuarie 2014.

Pentru a vizualiza textul integral al Comunicării, apasă aici.

Sursa: www.fonduri-structurale.ro

 



Ghid gratuit

Comanda acum ghidul gratuit Vertical Finance

Newsletter

Oportunităţi, anunţuri, sfaturi utile şi multe altele în exclusivitate prin newsletter. Înscrie-te şi tu!

Membru Amcor

Certificat ISO 9001:2008